Sfarsit de septembrie

Un sfarsit de septembrie m-a surprins in parc...
Frunzele cadeau din copaci, dansand in bataia calda a vantului si in razele blande ale soarelui. Ma plimbam alene, admirand peisajul din jurul meu, cand am observat cum incep sa isi faca aparitia o multime de elevi.
Galagiosi sau tacuti, veseli sau melancolici, energici sau linistiti toti aveau ceva in comun: statutul de elev.
In clipa in care i-am vazut, mi-am amintit de acele momente in care eram in postura lor: la inceputul anului scolar, cu totii luam la colindat parcurile, ne plimbam si ne distram impreuna.
Mi-as dori sa repet experienta minunata de a fi pe bancile scolii, sa imprumutam temele unii de la altii, la teste sa ne dam mesaje cu raspunsurile, sa ii sustinem pe baietii care jucau "lapte gros", in pauze sa invatam pentru teza care avea sa urmeze sau sa ne distram la ora de romana cu ultimele glume pe care le-a aflat "profu'".
Toate s-au sfarsit...au ramas amintirile, neuitatele amintiri.
Am mers mai departe prin parc cu gandurile pierdute, undeva la etajul 2, in prima banca de la perete..

Mai tii minte copilaria??

Mai tii minte cand ne uitam impreuna la Tom si Jerry? Ne certam la fiecare episod pentru ca tu tineai cu Tom, eu ii luam partea lui Jerry.
Iti aduci aminte cand ne adunam toti in fata blocului si ne jucam "flori, fete sau baieti", "tarile" sau poate "leapsa"?
Mai stii cum fredonam toate melodiile de la Andre, Animal X sau 3SE...ca sa nu mai zic de Backstreet Boys(cred ca nu exista fata sa nu fie innebunita dupa Nick Carter - printre care ma numar si eu, bineinteles:)))
Stii...cand stateam la coada sa ne cumparam suc "TEC" si guma "Turbo" sa vedem daca avem masina din colectie?
Mai tii minte cand ne urcam in corcodus sau in visin sa furam fructe si intotdeauna se gasea cel putin un vecin care sa ne dea jos?
Iti amintesti cand intram in gradina alaturata, prin gaura din gard si furam flori? Le duceam mamelor noastre cele mai frumoase buchete
Nu exista iarna in care sa nu fie bataie cu bulgari intre baieti si fete; dar era ceva ciudat: nu raceam niciodata dupa...
Intotdeauna(fara exceptie) cand ne strigau parintii sa venim in casa le raspundeam ca mai stam 5-10 min, care se transformau in minimum 2 ore
Stii, cand formam doua echipe: a fetelor si a baietilor si jucam "fotbal"; noi, fetele de fapt, nu jucam, stiam doar sa le dam baietilor la tibie si asa reusiam sa intram in posesia mingii
Era sa uit de inghetata la dozator si de granizada, pe care atunci cand ni le cumparam era imposibil sa nu ne patam din cap pana in picioare
Ah...mi-e asa un dor de toate astea!! Toate erau lipsite de griji!! Parca as vrea sa mai trec o data prin asta "pacat ca cea mai frumoasa perioada a vietii e data pe mana unor copii"(care nu stiu sa o aprecieze atunci cand trebuie)

Rue de mémoire

Eram in fata ecranului de cinematograf si nu puteam realiza cum povestea mea se derula inaintea ochilor atator curiosi.
Se facea ca era o fata, nu foarte mica de statura, cu parul scurt roscat si ochii mari, profunzi si catifelati caprui. O chema Sophie, ca pe mama ei care o abandonase atunci cand avea 4 ani.
Umbla fara tel pe strazile aglomerate ale Parisului, printe multimea de indragostiti de pe Champ-Elysse, printre magazinele colorate si trasurile care te plimbau intr-o epoca trecuta.
Sophie se opri in fata unei ciocolaterii: privirea ii fuse atrasa de fondatele colorate; se uita in buzunar nu avea decat 50 de cetime. Nu ii ajungea nici macar pentru o jumatate de fondata. Se hotara deci sa plece, cand in fata ei aparu un tanar misterios care ii intinse o cutie.
Ii zambi dulce si ii spuse ca se numeste Alexandre.
Sophie era confuza; de ce ii luase acea cutie de fondate, de ce tocmai ei...in schimb ii zambise la loc tanarului cu parul cret, de culoarea nisipului si ochii de un albastru diafan.
Acesta o invita la o plimbare in splendoare orasului. Sophie accepta bucuroasa oferta, astfel pornira amandoi prin romanticul Paris; orasul era cu totul cufundat intr-un parfum dulce, frantuzesc.
Mersera impreuna in turnul Eiffel, de unde au putut admira paienjenisul de lumini, apoi cotira pe bvd. Saint Germain pentru a vedea Sena, care nu isi baga in seama turistii: curgea la fel de linistita.
Alexandre si Sophie ajunsera in parcului de Belleville, unde se asezara pe o banca povestindu-si din trecut, cand la un restaurant din apropiere se auzi celebra melodie a lui Edith Piaf: "Je ne regrette rien". Alexandre se apropie de Sophie, o privi in ochii mari si isi apropie buzele de ale ei.
Sophie simti cum timpul se opreste; nimeni nu mai era in jurul lor: doar ei si Edith Piaf.
De atunci au trecut 3 ani, singurul lucru ce a ramas in amintirea celor doi este melodia lui Edith Piaf...

Asculta mai multe audio Muzica
P.S. Dati play melodiei:)

Nostalgie

Intr-o zi de primavara care nu avea sa dureze mult, ma plimbam pe aleile parcului cu gandurile zburandu-mi departe, aiurea, cand in fata mea s-a oprit EL.
M-a salutat si mi-a zambit senin. Ochii lui albastrii, adanci ma faceau sa ma pierd in ei ca intr-un ocean involburat.
La randul meu i-am raspuns cu un zambet, insa era un zambet trist.
Privirea lui a intalnit privirea mea nostalgica si intrebandu-ma daca totul e in regula mi-a luat mana palida de emotie si a lipit-o de buzele lui fierbinti.
In acel moment timpul s-a oprit: vantul a incetat sa mai adie, pasarile s-au oprit din cantat, nimeni nu mai era, doar EU si EL.
Mi-a dat incet drumul la mana crezand ca isi va lua ramas bun si va pleca, dar nu a fost asa.
Obrajii i s-au aprins de emotie, iar mainile i le-am simtit impreunandu-se creand o imbratisare din care nu as fi vrut sa evadez niciodata. Mi-a soptit timid: "Mi-a fost dor de tine!"
Am deschis ochii si totul nu fusese decat un vis...un vis din care nu as fi vrut sa ma trezesc.

Trei ani...

Trei ani au trecut ca un vis: au trecut pe langa mine si pe langa tine. Am crezut ca te pot uita, dar inima mea bate nebuneste cand imi esti prin preajma
Toate isi pierd culoarea, totul este monoton in nuante de gri, insa vocea si prezenta ta fac toate sa dispara.
Trei ani in care doar eu stiu cat de mult tin la tine, cat de fericita ma face orice cuvant al tau, un zambet aruncat in treacat, o privire fugara.
Trei ani in care clipa de clipa, imi doream sa te vad si pentru o secunda, sa iti vad ochii in care ma pierd, sa imi faci cu mana care in trecut m-a tinut in brate.
Trei ani au zburat pe o aripa de fluture, pe un cantec de privighetoare, pe un zambet de copil, pe un colt de curcubeu.
Se spune ca dragostea adevarata dureaza trei ani...sa fie oare asa??
Cred ca nu, dragostea adevarata dureaza pentru totdeauna, asa cum as vrea sa imi fii alaturi, INTOTDEAUNA